Dr. Mihaela Ene-Cocis
Dr. Mihaela Valentina Ene-Cocis este medic anestezist cu o experiență bogată în domeniu și o expertiză remarcabilă în managementul perioperator al pacientului și gestionarea pacientului critic. A absolvit Facultatea de Medicină Generală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Iuliu Hatieganu Cluj-Napoca, unde și-a început formarea în domeniul anesteziei și terapiei intensive în 2012. În 2017 a obținut titlul de medic specialist în Anestezie și Terapie Intensivă și Diploma Europeană de Anestezie și Terapie Intensivă (DESA – EDAIC). În 2022 obține titlul de medic primar în cadrul aceleiași specialități.
Pe lângă activitatea sa de medic anestezist, ea este, de asemenea, implicată în activitățile academice și didactice. A ocupat timp de 5 ani poziția de Asistent Universitar în cadrul Universității de Medicină și Farmacie Iuliu Hatieganu Cluj-Napoca, unde a împărtășit cunoștințele și expertiza sa viitorilor medici. În prezent este cadru didactic asociat.
Este important să menționăm că este implicată activ în cercetare în domeniul anesteziei și terapiei intensive. De-a lungul timpului a publicat mai multe articole în reviste de specialitate și a prezentat lucrări la congrese naționale și internaționale. Acest fapt demonstrează angajamentul ei continuu în îmbunătățirea practicii medicale și contribuția sa la dezvoltarea și avansarea domeniului.
În anul 2022 devine Medicul Șef al Secției de Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Medicover Cluj, Secția care este încadrată ca nivelul 1 de performanță de către Ministerul Sănătății . Aici a construit o echipă dedicată de medici și asistente medicale specializată în managementul pacientului critic care întotdeauna la curent cu cele mai noi tehnologii și tehnici în anestezie și terapie intensivă pentru a oferi cea mai bună îngrijire pacienților săi.
Pe lângă abilitățile sale excelente de comunicare și interacțiune cu pacienții, este dedicată îmbunătățirii continue a calității îngrijirii medicale și colaborează cu echipele medicale și chirurgicale pentru a asigura pacientului un tratament la cele mai înalte standarde.
Din domeniile de interes dezvoltate pe parcursul formării profesionale trebuie menționate următoarele:
- Alergo-anestezia
- Managementul pacientului critic
- Managementul perioperator al pacientului oncologic în chirurgia majoră
- Managementul perioperator al pacientului bariatric
- Managementul nutritional al pacientului critic
- Managementul pacientului cardiac în chirurgia non-cardiacă
- Anestezia pediatrică
- Anestezia în chirurgia ambulatorie
- Antestezia în ortopedie, urologie, chirurgia capului și gâtului
- Mijloace terapeutice de control al durerii și tehnici de anestezie loco-regională ghidată ultrasonografic